Viziunea noastră despre educație în România

Vrem să transformăm sistemul educațional din România într-unul care să promoveze respectul, onestitatea, spiritul de echipă și responsabilitatea. 

În maxim 20 de ani, vrem ca sistemul educațional românesc să se situeze în primele 10 sisteme educaționale din Europa.

Misiunea noastră

Vrem să ajutăm oamenii și organizațiile să își creeze succesul prin intermediul educației. 

Facilităm implicarea companiilor private și a societății civile din România în inițiative cu impact transformațional asupra sistemului de educație.

Cum contribuim la schimbarea educatiei in Romania

Susținem proiecte sistemice care au eficiență și impact. Lucrăm împreuna cu sistemul formal de educație sau în interiorul lui, încercând să implicăm cât mai multe instituții. Ne bazam pe contribuția mediului de business în a forma un sistem de educație capabil să crească copii ce contribuie mai departe la binele lor, al societății și al economiei.

Prin AVE susținem și coordonăm implicarea companiilor private din România în îmbunătățirea sistemului educațional. Iată cum reușim să facem acest lucru:

  1. oferim expertiza din domeniul de afaceri (specialiști, consiliere, mentorat, acces la resurse);
  2. strângem resurse financiare din mediul privat și le alocam proiectelor în educație;
  3. oferim consultanță instituțiilor educaționale pentru politici publice;
  4. facem lobby pentru modificări legislative în domeniul educațional;

Îmbunătățirea calității educației din România este o prioritate a noastră însă ea nu este în responsabilitatea deplina a instituțiilor statului, a profesorilor sau a directorilor de școli. O schimbare veritabilă a sistemului educațional românesc nu se poate realiza fără implicarea activă și autentică a tuturor, pentru că toți avem copii sau vom avea copii în România.

Valorile AVE

  • Ne pasa
  • Suntem onesti cu noi insine si cu ceilalti
  • Suntem responsabili; actionam luand in considerare consecintele actiunilor noastre si pe cei afectati de ele
  • Respectam valorile noastre, dar si valorile celorlalti, in tot ceea ce facem
  • Ne bucuram sa muncim impreuna
  • Avem incredere in puterea educatiei.