Fond pentru investitii in educatie din spatiul de deductibilitate fiscala

Despre proiect

Proiectul propune asumarea sistemului educational ca prioritate a utilizarii fondurilor publice prin directionarea sumelor neutilizate (nedirectionate activ de catre companiile private) in cadrul oferit de Legea 32/1994 catre un Fond de Investitii in Educatie (FIE) care sa gestioneze alocarea de fonduri catre investitii in proiecte & programe & servicii educationale.

In contextul prevazut prin Legea Sponsorizarii 32/1994 este creat un cadru de deductibilitate fiscala ce ofera companiilor private posibilitatea deductibilitatii sumelor alocate pe sponsorizari in limita a 20% din Impozitul pe Profit si 0,5% din Cifra de Afaceri.

La nivelul anului 2014 in Romania au fost utilizate prin acest cadru de deductibilitate fiscala doar 39% - 125.000.000 EUR dintr-un potential total de 318.000.000 EUR . Sumele utilizate au fost impartite  intre proiecte de educatie –  27%, protectie sociala – 20%, sanatate – 19%, sport – 17%, arta – 11%, mediu – 6%. Ca atare, fondurile directionate de catre companii catre proiectele din educatie nu au depasit 33.500.000 EUR, adica doar 1,8% in plus fata de cei 1.900.000.000 EUR gestionati de Ministerul Educatiei.

Datele de mai sus arata ca sectorul educational nu beneficiaza in mod semnificativ de aceasta oportunitate teoretica de finantare si ca fondurile disponibile nu sunt alocate prioritar si eficient spre gestionarea provocarilor din sistemul educational.

Impact

Subfinantarea cronica a sistemului educational din Romania din ultimii 20 de ani a condus la o situatie in care calitatea actului educational si organizarea sistemului este contestata puternic de catre toate partile interesate (elevi, parinti, profesori, manageri de scoala, angajatori). Sistemul educational din Romania este finantat in foarte mare masura de catre stat prin alocari bugetare (peste 95% din total fonduri la nivel pre-universitar; peste 60% la nivel universitar). Nivelul total al acestor alocari nu a depasit in ultimii 5 ani nivelul de 3-4% din PIB, cu mult sub media europeana (5,5%) – Romania fiind pe ultimul loc in UE, clar sub nivelul tarilor care investesc cu prioritate in educatie (Danemarca – 8,28%, Suedia – 7%, Finlanda – 6,31%), si in orice caz sub nivelul agreat prin Pactul National pentru Educatie (6% pentru educatie si 1% pentru cercetare) semnat in 2008 de catre reprezentantii tuturor fortelor politice majore din Romania.

Lipsa fondurilor determina perpetuarea unui sistem caracterizat de:

  • eforturi mari de gestionare a unor costuri normale (ex: salarii decente pentru profesori),
  • lipsa investitiilor temeinice pe termen lung / multi-anuale,
  • proliferarea suplimentarilor financiare prin sisteme paralele gri / negre („fondul clasei”, meditatii particulare etc) care nu sunt fiscalizate si care nu asigura atingerea unor minime standarde calitative.

Toate aceste elemente contribuie la declinul rapid al sistemului educational romanesc, stare de fapt evidentiata si de seria de rezultate la evaluari nationale (ex: Bacalaureat) si internationale (PISA, PIRLS) in marjele nesatisfacator - dezastruos.

Principii de functionare a FIE:

  1. Transparenta 100%: sa fie disponibile public (online, in formate usor de analizat- ex: xls) toate informatiile aferente apelurilor de finantare, criteriilor de selectie, proiectelor finantate, bugetelor planificate & executate in proiectele respective, furnizorii utilizati in cadrul proiectelor. Transparenta 100% ar facilita o paleta larga de actiuni de analiza & control public (mass-media, terti interesati, organisme de control ale statului).
  2. Guvernanta profesionista:
    • Board of Directors (BoD) compus din reprezentanti de la organizatii relevante ale societatii civile si ale mediului de afaceri.
    • Echipa executiva profesionista dedicata, recrutata sau contractata comercial si supervizata de catre BoD in paradigma unui fond profesionist de investitii (nu a unei agentii guvernamentale clasice incorsetata de procedurile functionarilor publici), asigurand implementarea operationala a mandatului strategic incredintat catre BoD.

Cum il evaluam

Proiectul va fi considerat realizat in momentul in care fondul va fi constituit, impreuna cu boardul de guvernanta si va fi operata prima transa de finantare (estimat pentru 2018).