Cum arată starea de bine într-o școală dintr-un cartier vulnerabil din Botoșani?
Starea de bine a întregii școli începe din cancelarie. Cum a reușit Artimizia Merticaru să schimbe mentalitatea elevilor, profesorilor și părinților dintr-o comunitate vulnerabilă?
De 24 de ani, Artimizia Merticaru transformă școala dintr-un cartier mărginaș și vulnerabil al Botoșaniului într-o instituție de învățământ unde starea de bine și spiritul de comunitate au devenit normalitatea. În 1999, când a venit aici ca director adjunct, a fost surprinsă să găsească săli de clasă încălzite prin sobe, bănci pe șine, nenumărate absențe nemotivate și elevi care se băteau pe holuri. Realitatea nu a intimidat-o, deși era în premieră director, și mai ales director într-una dintre cele mai mari școli din regiunea Moldova, cu peste 2500 de elevi, 99 de clase și 150 de profesori de coordonat.
A început cu pași mici, cu reguli și principii clare, cu răbdare și cu încrederea că doar împreună cu echipa ei va produce o transformare reală: „Am avut mare noroc să fiu susținută de oameni care s-au implicat trup și suflet pentru elevi și care, cu timpul, au căpătat încredere în mine. Colegii mei au văzut că sunt asumată în tot ce fac, că îi susțin și că se pot baza pe cuvântul meu, că le cer feedbackul pentru a ține cont de el, nu doar pentru a-l nota pe o foaie de hârtie – iar toate aceste lucruri au contat. La fel de mult au contat și discuțiile individuale cu părinții, modul în care i-am ascultat și le-am răspuns ori de câte ori au avut o problemă. În prezent, părinții ne susțin în tot ceea ce facem pentru copii. Iată, am avut nevoie și de sprijinul dumnealor să mutăm corpurile de mobilier din școală într-un alt spațiu (n. red. în perioada de reabilitare): aceștia s-au implicat imediat, ba chiar în număr mai mare decât cel solicitat. Împreună am rezolvat, în doar 3 ore, o situație pe care, fără implicarea lor, am fi rezolvat-o în două săptămâni.”
Starea de bine începe din cancelarie
Pentru Artimizia Merticaru, starea de bine este ceva extrem de simplu și firesc: „Starea de bine înseamnă să fii tu însuți în orice situație, să ai curaj să spui lucrurilor pe nume, să recunoști când ai greșit, fără să fii îngrozit de repercusiuni. Eu cred în bunătate și în comunicare onestă, la fel cum cred în importanța regulilor și a disciplinei. Nu am fost niciodată omul pedepselor. La ce ajută o notă scăzută la purtare din care copilul nu învață însă nimic: unde a greșit, de ce a greșit, ce efecte a produs comportamentul său, cum poate proceda diferit pe viitor?”
Directoarea mai crede și că starea de bine a elevilor este strâns legată de starea de bine a profesorilor și de conexiunile dintre ei. Și cum poți facilita conexiunea umană într-o cultură unde competiția dintre cadrele didactice a fost singura constantă zeci de ani la rând? Creezi contexte potrivite și, dacă este cazul, transformi cancelaria într-un spațiu mai puțin formal, care invită la dialog și la relaționare: „Noi am modernizat cancelaria cu ajutorul ideilor unei colege talentate. Scopul a fost să îmbunătățim comunicarea dintre profesori, lucru care s-a și întâmplat și care a fost foarte apreciat în cele din urmă. Rezistența la schimbare a fost prezentă inițial în rândul colegilor mei, nu înțelegeau de ce avem nevoie de un astfel de spațiu sau care este adevăratul rol al stării de bine în școală. Rezistența a scăzut pe măsură ce oamenii s-au convins de efectele pozitive concrete aduse de procesul de transformare.”
Punctul de cotitură din viața unui director de școală: când totul devine copleșitor, renunți sau continui?
Toate schimbările mici din școală au dat în timp rezultate: prezența la ore a crescut semnificativ, copiii au devenit mai motivați, părinții – mai deschiși la comunicare și la a oferi feedback constructiv, profesorii – mai uniți, iar performanța a crescut și ea. Și totuși, efortul depus zi de zi a venit, în ani, și cu multă presiune pe umerii Artimiziei Merticaru. Mereu gata să rezolve orice problemă, mereu pe fugă, mereu cu nevoia de a trece prin propriul filtru ce se întâmpla în echipele pe care le formase, directoarea a ajuns la un moment de răscruce: renunță să mai fie director sau trece ea însăși printr-o transformare? În programul HumanKind și-a oferit răspunsul.
Confirmări care oglindesc transformarea Școlii Gimnaziale „Elena Rareș”, în urma programului HumanKind
- Procesul de transformare din școală a fost amplificat în primul rând de transformarea interioară a liderului ei: „Acum mă simt pe deplin director. AVE mi-a schimbat viziunea asupra managementului și leadershipului școlar. M-a făcut să-mi pun semne de întrebare legate de mine în primul rând și de modul în care am funcționat, pe pilot automat, până acum. Am început să am mai multă grijă de mine și de starea mea de bine, pentru a putea avea grijă în continuare și de starea de bine a comunității mele școlare.”
- Autonomia, gradul de implicare și proactivitate ale cadrelor didactice au crescut, odată cu schimbarea perspectivei asupra a ceea ce înseamnă o echipă: „Credeam că știu să constitui echipe. În programul AVE am învățat că o echipă înseamnă mult mai mult decât un grup de oameni care lucrează la același obiectiv. Abia acum colegii mei lucrează în echipe în mod real și, mai mult, formează și ei nuclee de echipe. Au căpătat încredere și autonomie. Față de trecut, și eu sunt încrezătoare că împreună se descurcă să rezolve și singuri diverse probleme. Nu mai caut să intervin eu de fiecare dată.”
- Feedbackul pozitiv, inclusiv cel dat pentru acțiuni și reușite aparent mărunte, a devenit un pilon central al progresului și al creșterii.
Recomandările
Artimiziei Merticaru
„Încurajez orice director să se înscrie în programele AVE. Aici va avea ocazia să-și pună întrebări care contează, la care își va oferi răspunsurile.”
