Alexandru Octavian Mihai Stoica

Cum dai o nouă viață, în timp record, unei școli aflate la un pas de desființare?

Ovidiu Nițescu

Directorul Școlii Gimnaziale „Radu cel Mare” Târgoviște

Alexandru Octavian Mihai Stoica

Află povestea directorului de școală care a transformat o școală aflată în risc de desființare într-un reper pozitiv pentru comunitatea locală.

În 2022, profesorul de fizică Ovidiu Nițescu a câștigat concursul pentru postul de director în două instituții de învățământ din Târgoviște. A ales să conducă școala care era la un pas să se desființeze și să-și piardă personalitatea juridică: numărul elevilor înscriși abia depășea 300. Pericolul iminent la care era expusă Școala Gimnazială „Radu cel Mare” nu l-a descurajat, ci l-a motivat să acționeze rapid, pragmatic și strategic. A aplicat în regim de urgență un plan de readucere la viață a școlii, fiind mânat de două obiective: creșterea gradului de atractivitate a instituției de învățământ și crearea unui mediu modern, digitalizat, confortabil, care să faciliteze predarea și învățarea deopotrivă.

 

În doar doi ani și cu foarte multe sacrificii, planul operațional dezvoltat de Ovidiu Nițescu a fost atins cu brio, ba mai mult: unele rezultate au fost peste așteptări. Școala din Târgoviște a căpătat o nouă înfățișare și o nouă viață. Tot ce se vede astăzi în școală este, pentru omul Ovidiu Nițescu, o confirmare că și-a împlinit misiunea: „Una dintre poruncile biblice spune să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Mi-am asumat rolul de director inspirat de acest îndemn și de faptul că mi-am dorit să schimb în bine viața comunității școlare, precum și a generațiilor viitoare.”

 

Cum a reușit Ovidiu Nițescu să dea o nouă șansă, în timp record, unei școli care astăzi ar fi avut toate șansele să nu mai fi existat? Cum și-a mobilizat colegii de cancelarie să se implice într-un proces atât de anevoios și complex? Cum l-a susținut experiența de formare și învățare în Academia de Leadership și Management Școlar să devină un om mai bun și un director mai încrezător?

Marele proiect de reclădire a școlii

Marele proiect a fost, de fapt, o sumă a tuturor proiectelor câștigate. Toate, alături de sprijinul autorităților locale și de sponsorizările din partea mediului de afaceri, au transformat înfățișarea și funcționalitatea instituției de învățământ. Și implicarea cadrelor didactice a făcut posibil ceea ce se vede astăzi în școală: „Deși am venit pe postul de director din afara școlii, am simțit că sunt primit cu deschidere. Colegii mei au pus umărul în realizarea proiectelor, conștientizând că datoria noastră ca profesori și îndrumători merge dincolo de orele predate la clasă. Cred că și felul în care am comunicat cu ei i-a inspirat: mesajele mele au fost pozitive, orientate spre valori precum solidaritatea și spiritul de echipă, și nicidecum unele autoritare.”

 

Astfel, spațiile interioare au fost reabilitate, sălile de clasă au fost dotate cu aparate de aer condiționat, a fost instalat internet de mare viteză, a fost introdus un program after school, au fost amenajate locuri interactive de învățare.

 

În paralel cu proiectele de reabilitare, modernizare și digitalizare, Ovidiu Nițescu a aplicat pentru o serie de proiecte menite să îmbunătățească procesele de învățare și să contribuie la formarea competențelor esențiale pentru viață: „Unul dintre obiectivele noastre este ca, la finalul ciclului gimnazial, copiii să meargă cu succes mai departe, având competențele de bază formate: să aibă răbdare să citească un text și să extragă din el informații, să aibă capacitatea de a lucra în echipă, să știe cum să se comporte în diverse contexte sociale. Realitatea tristă este că actualul sistem de învățământ românesc suferă de un deficit la nivel de competențe pentru viață: atât în rândul copiilor, cât și în rândul adulților. Avem nevoie să învățăm cum să ne autoevaluăm, cum să comunicăm cu empatie, cum să lucrăm împreună, cum să ne bucurăm pentru reușitele celuilalt, în loc să concurăm și să ne comparăm cu el.”

Digitalizarea și lucrul în echipă, prioritățile în procesul de transformare generat de Ovidiu Nițescu

 

Jumătate din cadrele didactice nu știau să completeze un formular Google, iar profesorii și elevii aveau dificultăți să lucreze în echipă la un obiectiv comun – acestea erau două dintre cele mai mari provocări când Ovidiu Nițescu și-a asumat rolul de director. Le-a adresat direct, fiind conștient că ambele influențează succesul unei școli: „O școală este valoroasă atât timp cât are echipe valoroase.”

 

Trainingurile din Academia de Leadership, povestește directorul, l-au ajutat să găsească o modalitate eficientă de a-și mobiliza comunitatea școlară în atingerea celor două obiective prioritare: „În Academie am învățat să punem în aplicare planuri de acțiune, să identificăm problemele, să alegem activitățile pe care le derulăm, să măsurăm rezultatele. Spețele precum cele legate de management sau de gestionarea conflictelor, prezentate de traineri, mi-au oferit o perspectivă pragmatică pentru abordarea diverselor situații cu care ne confruntăm în școală. Dincolo de aceste lucruri, Academia a avut un impact real asupra vieții mele, a fost un adevărat program de dezvoltare personală.”

Confirmări care oglindesc procesul de transformare a Școlii Gimnaziale „Radu cel Mare” Târgoviște

Recomandările

lui Ovidiu Nițescu

1

„Un director trebuie să rămână permanent conectat cu realitatea. Ca să fii convins că ești conectat, este bine să participi la programe de formare și transformare precum cele oferite de AVE. Aici ai ocazia să cunoști oameni din aceeași categorie profesională cu a ta, care se confruntă cu provocări similare și cu care poți face schimb de idei. Totodată, faptul că trainingurile sunt susținute de oameni din afara sistemului de educație îți oferă acces la o perspectivă din afara domeniului tău, dar pe care o poți aplica cu succes în sistemul de învățământ.”

2

„Dezvoltarea personală este o prioritate pentru orice director care vrea să producă transformări pozitive. Am învățat că nu poți să oferi ceea ce tu nu ai încă: dacă vrei echilibru în echipa ta, nu poți să-l creezi și susții fără să fii tu înainte un om echilibrat. Este important să fim deschiși către transformare și să conștientizăm că avem responsabilitatea să ne schimbăm în mai bine.”

3

„Feedbackul ne ajută să evoluăm. Contează să cerem feedback și să știm să-l primim. Tot el ne ajută să rămânem conectați cu realitatea.”

4
„Câteodată este necesar să ieșim din zona de confort și să ne asumăm și experiențe provocatoare. Acolo se produce creșterea.”
5
„Directorul, ca orice alt om, are responsabilitatea propriei conștiințe. Să ne întrebăm constant ce am făcut bun într-o săptămână. Am mulțumit cuiva care ne-a ajutat? De câte ori am mulțumit celor care sunt lângă noi?”

Vrei să te implici într-un proces de transformare a educației din școala ta?