De la concept la acțiune: cum a devenit starea de bine o prioritate pentru un liceu din Balș
Liceului Teoretic „Petre Pandrea”
Povestea care confirmă că starea de bine începe din tine: cum a creat Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balș un climat de încredere și siguranță emoțională
Cristina Olteanu este colega de cancelarie pe care ceilalți profesori se pot baza de fiecare dată când au de scris un proiect, de învățat să folosească un nou gadget sau de recomandări aplicabile pentru o mai bună planificare și disciplină în managementul responsabilităților. „Organizarea” a devenit pentru ea un fel de a fi, de a-și trăi viața și de a crește în toate rolurile pe care le îmbrățișează: profesoară de informatică, prezentă de 20 de ani la catedra Liceului Teoretic „Petre Pandrea” din Balș și director-adjunct, în aceeași instituție de învățământ, de 3 ani; analist educațional în Programul de Transformare AVE; mamă care învață în fiecare zi de la copiii săi să fie atât un părinte, cât și un profesor și director mai bun, mai prezent și mai empatic.
Toată experiența profesională și de viață a învățat-o că schimbarea începe din interior: Cristina Olteanu și-a găsit curajul să se întoarcă spre ea și să-și pună întrebările care contează – „Ce poți să faci tu, din locul în care ești acum? Cum îi inspiri pe ceilalți? Cum îi motivezi pe elevi să se implice chiar și la orele de curs mai provocatoare? Cum devii dintr-un profesor care ține prelegeri, un sprijin real și un ghid pentru elevi? Cum le dai copiilor curajul să verbalizeze ce gândesc, fără să le fie rușine că ar putea greși? Ce poți face diferit sau mai bine, astfel încât să creezi activ un mediu de siguranță și încredere la școală?”
Cu aceste întrebări și cu dorința de a crea un climat al stării de bine în școala pe care o conduce alături de colegul ei, directorul Marian Anghel (n. red. Directorul Anului 2017, desemnat în cadrul Galei Premiilor pentru Directorii Anului), a intrat și în cele două programe AVE: Edu Networks și HumanKind.
Cristina Olteanu: „În 2017 am aflat despre conceptul de well-being. Starea de bine era, la vremea aceea, confundată cu distracția continuă și cu lipsa regulilor. Așa că am început să studiez serios și să caut proiecte care creează o stare de bine reală în instituții de învățământ: îmi doream să descopăr metode aplicabile pentru școala noastră.”
Conceptul de „stare de bine” a intrigat-o încă de când a auzit prima oară despre el. Știa că își dorea ca elevii să se simtă bine la școală și avea nevoie să se ghideze după niște repere clare, realiste, echilibrate, care au dat roade în alte comunități școlare.
Programele AVE i-au oferit perspectivele aplicabile pe care le căuta și care îi lipsiseră în trecut: „Am apreciat că în Edu Networks – program facilitat în școala noastră de Marian Anghel, colegul meu – a existat o perioadă de practică cu mentori, o etapă de follow up care îți permitea să vezi dacă metoda descoperită în curs este potrivită pentru tine, pentru contextul tău. Mai apoi, în HumanKind, am avut ocazia să testez eu însămi, în compania altor colegi profesori, tehnici de relaxare, de conștientizare și mindfulness, pe care ulterior le-am introdus și la orele cu copiii – îmi amintesc cum îi invitam să stea liniștiți și să numere în gând până la zece, această tehnică având rolul de a facilita intrarea în starea de învățare și concentrare.”
Tot în HumanKind, povestește Cristina, a descoperit metode simple și eficiente prin care a crescut nivelul de motivație a copiilor: „La orele de informatică pe care le predau ne-am făcut un obicei din a felicita, la finalul fiecărui curs, cel mai implicat elev. Totodată, am realizat că, pentru a-i ghida pe copii să-și dezvolte gândirea algoritmică, rolul meu ca profesor nu este să țin prelegeri nesfârșite, ci să facilitez dialogul între ei și să încurajez libera exprimare. Feedbackul elevilor a fost cel mai clar semn că suntem pe drumul cel bun al transformării și al creării unei stări de bine reale.”
Confirmări care oglindesc transformarea Liceului Teoretic „Petre Pandrea”
- În ianuarie 2023, numărul elevilor care au candidat pentru Erasmus+ a fost aproape triplu. Câțiva dintre aceștia, nou veniți în școală, și-au motivat entuziasmul și încrederea de a aplica în program prin felul în care sunt tratați de profesorii liceului: cu empatie și respect.
- Copiii sunt mai deschiși să abordeze profesorii în cadrul contextelor extracurriculare, menite să crească gradul de încredere în relația elev-cadru didactic: „La Ziua Empatiei – un eveniment care provine din Edu Networks –, elevii au de organizat ateliere și o conferință. În acest sens, ei își caută profesori care să-i coordoneze.”
- Comunitatea de practică a profesorilor se menține și după absolvirea programului Edu Networks, la ea aderând peste 50% din corpul profesoral. În cadrul întâlnirilor lunare, cadrele didactice discută și analizează metode de învățare, își oferă feedback constructiv și împărtășesc bune practici de folosit la orele de curs. Temele de discuție ale comunității sunt alese de comun acord, ceea ce facilitează colaborarea între profesori.
Recomandările
Cristinei Olteanu
„Înainte de orice, răbdare – nimic nu se întâmplă peste noapte. Noi, de exemplu, am preferat să aplicăm la diverse proiecte cu aceeași tematică, pentru a ne menține focusați și pentru a aprofunda ce am învățat.”