Cătălin Condrea, Directorul Anului 2021 pentru Inovare, a creat un nou sistem de evaluare în școală și a implementat un proces de consiliere pentru părinții copiilor cu dizabilități.

În copilărie îşi dorea să devină „orice, numai profesor nu”: văzuse toate sacrificiile pe care le făcuseră părinţii săi, amândoi profesori în perioada comunistă. Dar când a pus mâna pe cretă, la vârsta adultă, totul a căpătat sens şi s-a legat extrem de simplu şi firesc. Inevitabilui s-a produs: în acea clipă a ştiut că va fi profesor şi că nu exista altă cale pentru el. Astfel, vocaţia de care fugise înainte i-a devenit misiunea care îl călăuzeşte în tot ce face, cea care sens existenţei sale.
Mai târziu, călăuzit de aceeaşi misiune de a contribui la schimbarea profundă şi la inovarea sistemului de învăţământ românesc, Cătălin Condrea a primit cu încredere şansa de a fi directorul Scolii Gimnaziale Speciale Paşcani: „Am înţeles că asta e şansa mea să fac lucruri şi să-mi transform viziunea asupra educaţiei în realitate. lar când ai o astfel de şansă, n-o ratezi, ci răspunzi provocării. Avem nevoie de un sistem educaţional în care niciun copil să nu fie lăsat în urmă.”
Din experienţele trăite ca profesor şi din interacţiunile cu alţi colegi de breaslă, ştia că misiunea pe care şi-o asumase nu era deloc una uşoară.
Mai ştia şi că, dintre toate schimbările, cea de mentalitate – de la care pleacă totul – este cea mai grea. S-a înarmat însă cu răbdare. A avut din start încrederea că şi într-o o şcoală de provincie, unde invaţă copii cu nevoi speciale, pot fi implementate practici sustenabile din ţări occidentale. Indiferent de dizabilitate, fiecare copil işi găseşte un rol şi un sens în viaţă, atăt timp cât trăieşte în mediul propice dezvoltării sale.
Încă de când a devenit director, Cătălin Condrea a militat pentru empatie, inițiativă, libertate și blândețe. A vorbit deschis despre importanța stării de bine, un subiect fundamental pe agenda instituțiilor de învățământ din Occident. Această temă merită și, mai mult, are nevoie să fie adusă și în atenția învățământului românesc. Primele reacții la abordarea lui? Comunitatea școlară a făcut un pas înapoi. Respingea ideile noi. Oamenii nu înțelegeau de ce autoritatea era inexistentă atât în discursul noului director, cât și în comportamentul său: „Una dintre reminiscențele perioadei comuniste este aceea că am uitat ce înseamnă respectul. Confundăm respectul cu frica. În realitate, respectul autentic poate fi înțeles doar în relație cu empatia și starea de bine.”
Nu s-a lăsat intimidat de primul feedback primit. Ca absolvent de psihologie și pasionat de neuroștiințe, înțelegea reacțiile din jur. Conștientiza că ceilalți aveau nevoie de timp să se adapteze și să capete încrederea în modul de a face educație pe care Cătălin îl propunea. Au urmat și alte dușuri reci, dar necesare, care l-au susținut să-și clarifice viziunea și să o transforme, pas cu pas, în realitate. Așa a creat grilele de evaluare prin care sunt monitorizate rezultatele tuturor elevilor și care se bazează pe date relevante în realizarea demersului educațional și terapeutic.
O bună perioadă din cariera de consilier educativ și de director a făcut lucrurile intuitiv, bazându-se pe nevoile specifice dintr-un anumit moment. Într-o discuție despre educație, un domn decan de la VIA University College i-a adresat marea întrebare: „Cătălin, dar la ce date relevante vă raportați?”
Acela a fost declicul care l-a determinat să pornească în căutarea unor date relevante pentru a genera schimbări mult mai profunde: „Am constatat că datele există, dar lipsesc cu desăvârșire (n.red. râde). Îmi amintesc și-acum vara în care mi-am bătut capul să creez grilele de evaluare, care reflectă creșterea atât pe orizontală, cât și verticală din cadrul comunității școlare. M-am inspirat de la grilele de evaluare din țările vestice.”
Grila de evaluare a fost doar unul dintre punctele-cheie ale aplicației pentru care a fost desemnat Directorul Anului 2021 pentru Inovare. Acesteia i s-au alăturat proiectul de interasistență prin care peste 40% dintre cadrele didactice și-au dezvoltat competențe educaționale și terapeutice și procesul de consiliere pentru 130 de părinți ai copiilor cu dizabilități: „Părinții se confruntă cu provocarea de a gestiona dizabilitatea copiilor. De multe ori ajung la capătul puterilor. În învățământul special, și ei au nevoie de sprijin psiho-emoțional.”
Primul semn că s-a creat un nou climat în școală, pe care oamenii au început să-l îmbrățișeze, a fost bucuria împărtășită. Membrii comunității școlare au legat relații, au început să creeze împreună și au căutat moduri prin care să aducă plus-valoare prin activitatea lor. Profesori care făceau naveta de 80 de kilometri spuneau că nu vor să plece la altă școală, pentru că aici se simt împliniți. Părinții au început să vină către noi nu cu reclamații, ci ca parteneri care susțin activ evoluția școlii. Iar atunci când copiii își doresc să rămână cât mai mult la școală, știi că lucrurile funcționează. La Pașcani, elevii nu voiau să plece în vacanță, atât de bine se simțeau la școală.
După parcursul transformator din Academia de Leadership, a simțit că Gala Premiilor pentru Directorii Anului era un eveniment cu ale cărui valori rezona: „Am completat formularul de înscriere în mod firesc – m-au ajutat experiența acumulată și diversitatea proiectelor derulate în școală.” Marea veste l-a surprins și bucurat deopotrivă: „Am primit vestea cu mare bucurie și pentru faptul că venea din partea AVE, o organizație în care am încredere și care face lucruri semnificative. M-am bucurat și pentru faptul că ceea ce am făcut a avut sens și pentru juriul Galei.
Un premiu de acest gen îți dă mai multă încredere în tine – încredere de care directorii au mare nevoie.
Ca director, ești pus într-o poziție de la care se așteaptă foarte multe. Uneori nu știi dacă faci bine ceea ce faci, dacă deciziile tale sunt cele mai grozave, dacă drumul ales e cel mai bun. Un premiu ca acesta te așază foarte bine cu picioarele pe pământ și îți validează alegerile. Distincția de Directorul Anului 2021 pentru Inovare este cea mai importantă din toată cariera mea, atât ca profesor, cât și ca director.”
Cătălin Condrea își continuă misiunea de a inova sistemul românesc de învățământ și de a le da o șansă elevilor cu nevoi speciale. În prezent, este directorul Liceului Special „Moldova” Târgu Frumos, unde implementează noi proiecte și măsuri menite să creeze un climat al stării de bine și să sprijine copiii să-și găsească sensul și rolul în viață. Experiența Galei din 2021 i-a întărit confirmarea că acesta este sensul lui profund.
Pentru că Gala Premiilor pentru Directorii Anului este mai mult decât un eveniment de premiere a directorilor de școală din România – changemakeri curajoși și lideri care inspiră și acționează. Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment prin care noi, oamenii din echipa AVE, facem vizibile schimbările pozitive produse de directori în școlile pe care le conduc și le amplificăm dincolo de spațiul imediat al școlii. Credem că se poate și altfel. Poveștile și rezultatele directorilor de școală înscriși an de an demonstrează că se poate și altfel.
Marian Anghel a reușit să schimbe mentalități și să transforme liceul pe care el însuși l-a urmat, transformându-l într-o veritabilă Școală Europeană.
Claudia Ionescu, Directorul Anului 2018, a gestionat situația de criză din pandemie găsind metode inovative pentru elevi și profesori.
Cristina Hadâmbu crede din toată inima că „nu există copii buni și copii mai puțini buni, ci copii cu aptitudini și înzestrări diferite. Fiecare copil are rolul și locul său în viață, iar misiunea noastră este să-i ghidăm să-și găsească propriul drum.”
Georgiana-Livia Antoci, Directorul Anului pentru Egalitate de Șanse 2022, a luptat cu prejudecățile și etichetele din comunitatea școlară și locală, aducând împreună elevi romi, ucraineni, moldoveni și români.
Simona Elena Voinescu, Directorul Anului pentru Antreprenoriat 2022, a digitalizat întreaga școală, a crescut rata de promovabilitate la Evaluarea Națională la 93,3% în anul școlar 2021-2022 și a achiziționat echipamente IT în valoare de peste 437.000 de lei, prin proiectul de tip POC.
Rosemarie Delia Cocoană, Directorul Anului pentru Egalitate de șanse 2023, a redus cu 25% numărul elevilor corigenți și repetenți.
Vasile Benedek, Directorul Anului pentru Inovare 2023, a făcut din școala pe care o conduce una cu 0% șomaj în rândul absolvenților.
Diana Brătucu, Directorul Anului Pentru Antreprenoriat 2023, a creat în Craiova o comunitate școlară unde încrederea și siguranța emoțională sunt normalitatea.
Raluca Mariana Cozma, Directorul Anului 2023, a reușit să crească promovabilitatea la Evaluarea Națională la 94% în 2023 de la 78% în 2021.
Un specialist financiar din partea AVE poate lua legatura cu compania dumneavoastra pentru a va oferi supor pentru modalitatea de redirectionare a 20% din impozitul pe profit catre asociatia noastra. In acest scop va rugam sa ne contactati la adresa office@ave-romania.ro.
Pentru a inscrie proiectul sau organizatia dumneavoastra scrieti-ne un e-mail la adresa andreea.nistor@ave-romania.ro, echipa noastra va intra in contact cu dumneavoastra in cel mai scurt timp.
Daca iti doresti sa contribui in proiectele noastre, folosind expertiza ta profesionala sau pur si simplu timpul liber, te rugam sa ne scrii un e-mail pe adresa andreea.nistor@ave-romania.ro. Cineva din echipa noastra va lua legatura cu tine in cel mai scurt timp.