Marian Anghel și-a petrecut cea mai mare parte din viață în Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balș: și-a făcut toți anii de școală aici, iar imediat după încheierea facultății a revenit în rolul de profesor de fizică. S-a întors determinat să aducă schimbări pozitive de care și-ar fi dorit să se bucure și el pe vremea când era elev. Astfel, pe lângă lecțiile de la clasă, s-a implicat în numeroase proiecte și activități menite să transforme școala: de la introducerea stațiilor radio, până la proiecte europene de anvergură. Așa și-a făcut „antrenamentul” pentru rolul de director, pentru care a dat concurs 7 ani mai târziu. În 2005, Marian Anghel a devenit director pentru prima dată, pentru o perioadă de 5 ani. În ianuarie 2017, după doi ani petrecuți la inspectoratul școlar, a redevenit directorul aceluiași liceu, motivat „să facă mai multe pentru elevi și profesori și să mobilizeze oamenii în direcția transformării școlii.” Tot în 2017 s-a înscris la prima ediție a Galei Premiilor pentru Directorii Anului, încurajat de colegii lui și de alte ONG-uri din sectorul educației, cu care avea colaborări strânse și de durată.

Deși nu a vrut niciodată să fie în lumina reflectoarelor, în același an a obținut distincția de Directorul Anului. Titlul l-a responsabilizat și mai mult, i-a confirmat că este pe drumul cel bun și a amplificat procesul de transformare a școlii pe care o conduce.
Care au fost proiectele și inițiativele cu care a aplicat la Gală și care i-au adus titlul de Directorul Anului 2017? Ce s-a schimbat în comunitatea școlară după acest eveniment? Cum își continuă Directorul Anului 2017 misiunea de educare și transformare a școlilor astăzi, la 7 ani de la evenimentul care i-a deschis noi orizonturi și oportunități?

„LICEUL TEORETIC „PETRE PANDREA”, PRIMA „ȘCOALĂ EUROPEANĂ” DIN JUDEȚUL OLT

2017, anul în care Marian Anghel a revenit la rolul de director, a fost unul foarte plin, intens și rodnic. Împreună cu echipa de profesori, a inițiat programul after-school. În parteneriat cu Școala Populară de Artă, a organizat o clasă de pictură, menită să aducă împreună membrii comunității locale de toate vârstele. În plus, a demarat o serie de activități concentrate în jurul temei de integrare europeană, activități care au reprezentat baza portofoliului cu care liceul a aplicat pentru competiția națională dedicate școlilor-ambasador ale Parlamentului European. Proiectele și acțiunile de conștientizare și integrare europeană au mers dincolo de limitele școlii și s-au extins la nivel internațional: astfel, 30 de elevi au avut șansa să fie invitați la Bruxelles.
Câștigarea statutului și prestigiului de „Școală Ambasador a Parlamentului European” a venit și cu o recompensă semnificativă pentru grupul de elevi: ambasadorii juniori au fost invitați la o sesiune dedicată tinerilor, desfășurată la Parlamentul European de la Strasbourg.
Îmi amintesc cât m-au fascinat (n. red. vizualizatoarele) când
le-am văzut prima dată într-o mobilitate în Anglia, cât de ușor făcea profesoara de acolo demonstrația la ora de scriere! Atunci mi-am promis că vizualizatorul este un must-have și pentru școala noastră. În prezent, toate clasele exersează cu vizualizatorul. Am devenit un punct de reper pentru alte școli aflate în proces de digitalizare.”

GALA PREMIILOR PENTRU DIRECTORII ANULUI, VĂZUTĂ PRIN OCHII LUI MARIAN ANGHEL
AVE era un nume cu totul nou în 2017, când directorul Liceului Teoretic „Petre Pandrea” a primit multiple recomandări de înscriere. Printre obiectivele lui nu s-a numărat niciodată recunoașterea publică. Totuși, imboldul dat de Școala de Valori, ONG cu care avea deja o relație de încredere, l-a convins să facă pasul: a completat aplicația. Nu se gândea că un formular completat îi va aduce, câteva luni mai târziu, în seara Galei, un loc la aceeași masă cu doamna Liliana Romaniuc, coordonatoarea Asociației Române pentru Literație și un reper în domeniul educației din România.

Ba mai mult, primul director al anului desemnat vreodată de AVE nu-și imaginase că Gala la care s-a înscris în 2017 avea să-i deschidă noi oportunități de a contribui la transformarea profundă a educației din România. Și, trecând la o notă ușor ludică, nici nu-i trecea prin minte că 2017 avea să fie doar începutul colaborării sale strânse cu AVE.

CE SCHIMBĂRI AU FOST AMPLIFICATE ÎN COMUNITATEA ȘCOLARĂ CONDUSĂ DE MARIAN ANGHEL, DUPĂ GALA DIN 2017?
- Marian Anghel a fost admis în prima serie a Academiei de Leadership, context unde și-a dezvoltat cunoștințele și s-a conectat cu alți directori care produc transformări în școlile lor.
- Totodată, a răspuns pozitiv oportunității de a se implica, din rolul de consultant educațional, în Edu Networks, prin intermediul căruia a facilitat accesul unor comunități școlare din județul Olt la beneficii precum:
perfecționarea și formarea profesorilor, aprofundarea cunoștințelor și a perspectivelor legate de domeniul educației în rândul cadrelor didactice, dezvoltarea carierei prin prisma unor roluri de consultanți/analiști educaționali. - Comunitatea de învățători și profesori și-a dezvoltat mentalitatea de creștere:
„Școala e diferită azi față de acum 7 ani. S-au schimbat mentalități, se derulează alte tipuri de proiecte. În școală există oameni care au lucrat sau lucrează în sisteme mai complexe: de exemplu, la nivelul învățământului primar am colege care au devenit mentori pentru alți învățători, ele însele începând ca învățăcei.” - Vizibilitatea școlii a crescut atât în comunitatea locală, cât și la nivel național.
Îmbunătățirea imaginii vine totodată cu o mare responsabilitate și cu o asumare sporită: „Trebuie să acționăm conform imaginii pe care ne-am creat-o. Am devenit pol de inspirație și educație pentru alte școli – și atunci e nevoie de atenție mai mare în toate. Când ești o sursă de inspirație, nu te mai gândești doar la tine, ci și la modul în care te văd alții care te iau drept model. Responsabilitatea este mai mare când știi că și alte școli pot prelua modelele propuse de tine.” - Autoritățile, partenerii strategici ai școlii, precum și părinții au mai mare încredere în viziunea și abordarea instituției de învățământ din Balș.
Acest lucru se traduce printr-un număr mai mare de elevi înscriși, precum și prin aprobarea mai facilă și prin susținerea proiectelor propuse: „Partenerii și autoritățile aderă mai ușor la ideile noastre. Prin tot ce am făcut până acum, le garantăm că suntem capabili să realizăm ce ne dorim să facem și că vom face ce promitem. Am observat asta atât în relație cu autoritățile, cât și cu părinții.” - În prezent, Marian Anghel se implică în Programul de Transformare, motivat de nevoia de a contribui la educația din România și de a îmbrățișa noi provocări profesionale:
„Mi-a surâs ideea de a dezvolta platforma, alături de echipe de programatori, cu instrumente care merg până la nivelul inteligenței artificiale, aducând astfel lumină și viteză în diverse procese din școli. Totodată, mă motivează nevoia de apartenență la o comunitate (n. red. AVE) cu care rezonez de atâția ani.”
Pentru că Gala Premiilor pentru Directorii Anului este mai mult decât un eveniment de premiere a directorilor de școală din România – changemakeri curajoși și lideri care inspiră și acționează. Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment prin care noi, oamenii din echipa AVE, facem vizibile schimbările pozitive produse de directori în școlile pe care le conduc și le amplificăm dincolo de spațiul imediat al școlii. Credem că se poate și altfel. Poveștile și rezultatele directorilor de școală înscriși an de an demonstrează că se poate și altfel.