„Fă Rai din ce ai!”
În 2012, când și-a asumat rolul de director, Simona Elena Voinescu a vrut mult mai mult pentru școala ei de suflet, locul în care pășise ca elevă cu ani în urmă. A avut o viziune foarte clară: să transforme Școala Gimnazială din Popricani într-un spațiu unde elevii să vină cu drag și entuziasm, cadrele didactice să aibă acces la resurse moderne pentru a susține lecții de calitate și să-și desfășoare activitatea într-un mediu și o atmosferă deosebite, iar părinții să aibă încredere în tot ceea ce reprezintă această instituție de învățământ.
„Nevoile și lipsurile de la început m-au făcut să acționez zi de zi, săptămână de săptămână, an de an. Am știut exact unde vreau să ajungem împreună: toți colegii mei și-au adus contribuția, alături de mine, pentru a realiza tot ceea ce vedeți astăzi în Școala Gimnazială Popricani – începând de la modernizarea și dotarea bazei materiale, a infrastructurii și mergând mai departe cu dezvoltarea noastră profesională, prin participarea la cursuri de formare continuă, continuitatea studiilor, obținerea gradelor
didactice. Împreună ne-am susținut elevii să aibă rezultate excepționale. Am aplicat principiul «fă Rai din ce ai». Mi-am împărtășit viziunea de transformare a școlii și ei au aderat imediat la ea. Ce am cumpărat sau schimbat în școală – totul având în centru binele superior al elevilor – a fost discutat în cancelarie, în consilii profesorale. Am fost un om deschis – am primit deschidere și încredere la rândul meu”, povestește Simona Voinescu, directorul cu fler antreprenorial, fire pragmatică și organizator empatic.
Prin colaborare, acțiuni concrete și comunicare permanentă și transparentă cu toți membrii comunității școlare, a digitalizat întreaga școală, a crescut rata de promovabilitate la Evaluarea Națională la 93,3% în anul școlar 2021-2022 și a achiziționat echipamente IT în valoare de peste 437.000 de lei, prin proiectul de tip POC. Sunt doar câteva dintre rezultatele remarcabile pentru care a fost desemnată Directorul Anului 2022 pentru Antreprenoriat.
Cum este posibil ca o școală aflată în proces avansat de degradare să devină un punct de reper pentru alte instituții de învățământ? De unde începi această transformare, fără să ai inițial resurse materiale care să te susțină? Cu siguranță nu există rețete standard, însă povestea directorului care a avut din start convingerea că se poate este o sursă de inspirație pentru noi.
„CÂND AM ÎNCEPUT ROLUL DE DIRECTOR, ÎN ȘCOALĂ NU ERA NIMIC ÎN AFARĂ DE ELEVI DORNICI SĂ ÎNVEȚE ȘI RESURSĂ UMANĂ DE CALITATE, CALIFICATĂ ȘI FOARTE BINE PREGĂTITĂ PROFESIONAL. ACESTEA AU FĂCUT DIFERENȚA!”
A generat schimbarea cu inima deschisă: simțea că nu este singură și că are lângă ea oameni pe care se poate baza la bine și la greu. Toți învățătorii și profesorii erau prezenți la mica ședința zilnică de lucru. Se întâlneau în cancelarie, în pauza mare: „Discutam despre problemele, prioritățile și nevoile zilei.
Pentru o comunicare foarte bună, notam ce urmează să facem și la avizierele din acel spațiu. Termenele și solicitările erau vizibile pentru toată lumea. Eram informați la zi – tocmai de aceea nu au existat sincope în derularea proiectelor și nici în desfășurarea activităților noastre zilnice. Cerințele erau foarte clare, fiecare știa ce avem de făcut în perioada următoare și oricând putea apela la sprijin din partea mea și a celorlalți colegi, la nevoie.”
ACȚIUNI CONCRETE ÎN PREZENT, PRIVIREA – SPRE VIITOR
Orice schimbare zilnică, oricât de mică, va face diferența în timp – este una dintre devizele Simonei Voinescu, pe care le-a aplicat în procesul de digitalizare a școlii: „În 2019, când instalam fibră optică prin pereții sălilor de clasă, știam că într-o zi vom avea aparatura necesară. În 2020, când am aplicat pentru fonduri europene, trebuia să facem dovada că avem la ce să ne conectăm. Dacă n-am fi cablat școala cu fibră optică un an mai devreme, poate n-am mai fi accesat fondurile din proiectul pentru care am obținut punctaj maxim și prin intermediul căruia am avansat transformarea și modernizarea școlii.”
LIDERUL NU IMPUNE, CI MOBILIZEAZĂ ȘI INSPIRĂ PRIN PROPRIUL EXEMPLU
Schimbarea durabilă, în perspectiva Simonei Voinescu, este imposibilă fără viziune, organizare, responsabilitate, curaj, disciplină și efort – valori pe care le-a insuflat și celorlalți profesori: „Nu am fost niciodată un om autoritar. Am inspirat prin munca pe care o depuneam, prin efortul constant.”
Pleca ultima din școală. Câteodată o puteai găsi, în biroul ei, chiar și sâmbăta și duminica: fie rezolvând diverse sarcini administrative, fie ocupându-se de urgențele care interveneau. Colegii au văzut în ea un om și un lider care acționa, trup și suflet, pentru comunitate.
Au susținut-o necontenit: „Au empatizat cu mine și au venit, și ei, spre mine.” Au înțeles că un dascăl produce schimbări semnificative și în afara orelor de curs – astfel, s-au implicat, din proprie inițiativă, în acțiuni de voluntariat.
Inspirați și valorizați de directorul-lider aflat în mijlocul lor, oamenii din cancelarie au format o echipă puternică, mânată de un obiectiv comun: să creeze o școală modernă, unde elevii să-și dezvolte toate competențele-cheie, printre care și pe cele digitale și antreprenoriale, esențiale pentru viitor.
GALA PREMIILOR PENTRU DIRECTORII ANULUI, EVENIMENTUL CARE I-A RECONFIRMAT SIMONEI VOINESCU FAPTUL CĂ „TOTUL CONTEAZĂ”
Inițiativele și acțiunile gândite pe termen lung vor produce transformări la un moment dat. Mai mult, vor fi vizibile și pentru comunitatea din exterior, experiență prin care a trecut, la Gala din 2022, Simona Voinescu.
„Aflasem de Gală în 2021, când au fost premiați doamna director Adina Romanescu și domnul director Cătălin Condrea. Am plâns de bucurie atunci: în sfârșit, directorii erau văzuți! Anul următor mi s-a recomandat să mă înscriu, printr-un mesaj, nu prin intermediul aplicației AVE. M-am înscris în perioada de prelungiri. Îmi amintesc cum am început să completez aplicația, după care am lăsat-o – și tot așa, de vreo câteva ori. Am fost foarte concretă, clară și succintă în prezentarea proiectelor și rezultatelor. Când am fost anunțată că sunt printre finaliști, nu mi-a venit să cred! În interior speram să se întâmple ceva pozitiv, dar nu mă gândeam că am o șansă reală – e drept că mă și comparam cu alți directori premiați, care obținuseră fonduri mult mai mari pentru școlile dumnealor. Nu luam în calcul totuși că numărul elevilor din acele școli depășea cu mult numărul de copii înscriși în școala noastră: 323 la vremea aceea… Chiar mi-a transmis cineva din comisie, în etapa de jurizare, că, raportat la numărul de elevi ai școlii, am obținut fondurile necesare!”
Pe parcursul interviurilor cu jurații, a prezentat povestea școlii de asemenea într-o manieră succintă și sinceră: „Întrebările curgeau unele după celelalte – nu aveai cum să fii decât sincer, să expui exact ceea ce ai realizat și să exprimi exact ce gândești.”
Spre final, a avut un regret: acela că unul dintre răspunsurile sincere și rostite cu inima în timpul interviurilor online era greșit, având în vedere secțiunea la care aplicase. Dar fix acela a fost unul dintre răspunsurile care au condus la distincția de Directorul Anului pentru Antreprenoriat:
„Am fost întrebată care e cel mai important proiect derulat în școală. Am răspuns: proiectul prin care am unit o echipă cu care pot merge înainte oricât, oriunde! De fapt, dacă privesc în urmă, chiar acesta a fost cel mai important proiect. Fără el, n-am fi reușit să accesăm ulterior fonduri europene și să fim implicați în atâtea alte proiecte.”
CE S-A SCHIMBAT ÎN VIAȚA COMUNITĂȚII COLII GIMNAZIALE POPRICANI DIN IAȘI, DUPĂ GALA DIN 2022?
- Școala a câștigat mai multă încredere din partea autorităților locale, ceea ce se traduce prin fonduri alocate pentru proiectele derulate.
- Cadrele didactice au privit distincția ca pe o formă de valorizare a efortului comun. Au devenit astfel și mai responsabile în procesul de a duce și mai departe schimbarea începută în 2012.
- Elevii și părinții au încredere că școala pune accentul pe calitatea actului didactic și a procesului de învățare în general. Drept urmare, mai mulți copii din alte instituții de învățământ s-au transferat în Școala Gimnazială din Popricani.
MESAJUL SIMONEI VOINESCU PENTRU ALȚI DIRECTORI CARE PRODUC TRANSFORMĂRI DURABILE ÎN COMUNITĂȚILE LOR
Eu m-am născut pentru a îmbrățișa această profesie. Ador ceea ce fac! Chiar dacă am demisionat din rolul de director în 2023, continui să fiu printre elevi, în rolul de învățătoare. Prin activitatea de director din perioada 2012-2023, mi-am dus la îndeplinire un vis. Acum lucrez la alt vis: acela de a insufla curaj, responsabilitate, încredere în forțele proprii și în cei din jurul lor, precum și profesionalism. Am încredere că vor prelua de la mine toate acestea și că vor avea parte de un start bun în viață. Sunt un om fericit și un fost director împlinit: știu că Școala din Popricani este pe mâini bune. Colega mea Cătălina Vieru, actualul director, continuă transformarea și modernizarea, proiectele începute anterior și derulează noi proiecte interesante și foarte binevenite.
Școlile unde se întâmplă lucruri frumoase au directorul prezent zilnic în mijlocul lor. În perspectiva mea, un director bun este cel care, în egală măsură, valorifică aptitudinile oamenilor din jur și îi valorizează pentru ceea ce sunt. Este un bun ascultător și atent la fiecare om cu care interacționează. Nu ezită să se inspire de la alți directori – lideri care produc, la rândul lor, transformări durabile. Este realist și vizionar totodată: cunoaște foarte bine provocările dintr-un anumit moment și construiește plecând de la resursele și potențialul actual. Are o direcție clară în tot ce face și face zilnic un pas pentru a fi mai aproape de viziunea sa. Nu în ultimul rând, are încrederea că orice pas, oricât de mic, va face diferența în bine. La un moment dat, totul contează.
Pentru că Gala Premiilor pentru Directorii Anului este mai mult decât un eveniment de premiere a directorilor de școală din România – changemakeri curajoși și lideri care inspiră și acționează. Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment prin care noi, oamenii din echipa AVE, facem vizibile schimbările pozitive produse de directori în școlile pe care le conduc și le amplificăm dincolo de spațiul imediat al școlii. Credem că se poate și altfel. Poveștile și rezultatele directorilor de școală înscriși an de an demonstrează că se poate și altfel.