Interviu cu Vasile Benedek

Director la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”, Șimleu Silvaniei

Vasile Benedek a reclădit prin educație și a redat demnitatea unui liceu aflat în plin proces de autodemolare. Povestea Directorului Anului Pentru Inovare 2023

Două săptămâni – atât a avut la dispoziție Vasile Benedek, la începutul mandatului său de director, să salveze unicul liceu agricol din județul Sălaj de la pierderea personalității juridice. Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” avea în toamna anului 2020 doar 230 de elevi înscriși, cu 70 mai puțini față de limita minimă necesară. Cumpăna din 2020 ar fi putut fi sfârșitul unei instituții de învățământ cu prestigiu, tradiție și istorie – primul liceu românesc din Sălaj. Ambițios din fire, Vasile Benedek nu doar că a salvat școala din procesul de ruinare, ci a și reclădit-o prin educație, din dragoste pentru educație și cu încrederea într-un viitor mai bun pentru tinerele generații: „Toată viața am fost inspirat de profesorii excepționali. Când m-am făcut și eu profesor, mi-am dat seama că e o meserie care se practică cu multă dedicare. Fiind absolvent de filosofie, am rezonat cu Socrate, care vorbește despre moșirea sufletelor. Cam asta este și menirea unui dascăl: să moșească sufletele”, povestește Directorul Anului Pentru Inovare 2023 despre motivația care l-a susținut în procesul de transformare a școlii.

Cum a reușit Vasile Benedek să reclădească prin educație și să facă din școala pe care o conduce una cu 0% șomaj în rândul absolvenților? Cum a readus pe radarul tinerelor generații meseriile care altădată se bucurau de prestigiu și apreciere? Cum a inovat instituția de învățământ, păstrându-i totodată tradițiile și valorile fundamentale? Ce rol a jucat înscrierea în Gala Premiilor Pentru Directorii Anului în procesul de schimbare generat de un director care a demonstrat și continuă să demonstreze că se poate și altfel? Descoperă povestea lui Vasile Benedek, omul și directorul pentru care liceul agricol este o misiune.

DE LA FERMA DIDACTICĂ ÎN CURS DE AUTODEMOLARE ȘI SĂLILE DE CLASĂ FĂRĂ PRIZE, LA UN LICEU AGRICOL MODERN, CARE ARE UN CUVÂNT DE SPUS LA NIVEL NAȚIONAL

Pandemia a reprezentat un moment financiar critic pentru școala condusă de Vasile Benedek, care a fost nevoită să treacă la comunicarea online. Infrastructura nu era însă pregătită: multe săli de clasă nu mai fuseseră modernizate de zeci de ani, unele dintre ele nu aveau nici măcar prize, nu existau laptopuri, calculatorul folosit pentru a ține evidența animalelor era nefuncțional. Mai mult, ferma didactică, un punct de practică esențial într-un liceu agricol, se afla în plin proces de autodemolare: acoperișurile erau sparte, ploaia curgând astfel înăuntru; starea animalelor era, și ea, una precară.

Încă o dată, aici s-ar fi putut încheia istoria liceului. În schimb, Vasile Benedek a transformat criza într-un nou început și a mobilizat comunitatea școlară: „Am vândut din animalele de la ferma noastră, ne-am gospodărit, am pus Internet, am tras cabluri în fiecare clasă. Prin programul ROSE, am primit laptopuri, iar prin programul național – copiii care nu aveau acces la mijloace digitale au primit tablete.”

Fundația schimbării a fost astfel (re)clădită. Vasile Benedek a continuat să construiască: „Am început cu mici proiecte – îmi amintesc cât ne-am bucurat că am câștigat un proiect de 1000 de euro. Am început să colaborăm cu organizații precum Fundația Civitas din Cluj. Am format o echipă capabilă să creeze inovație, din care făceau parte ingineri, medici veterinari cu experiență pe teren. Am valorificat fondurile de la MADR în așa fel încât să le oferim elevilor un mediu de învățământ de calitate, atractiv, care îi plasează în centrul activității didactice.”

Când se implică mai mulți, inovația prinde rădăcini puternice. Alături de cadrele didactice de la alte licee agricole din țară, Vasile Benedek a trimis propuneri legislative care se regăsesc în prezent în Noua Lege a Educației. Totodată, a introdus programe și activități de educație non-formală și a accesat, prin intermediul Fundației Civitas, manuale și cărți de specialitate greu de găsit: „Profesorii dintr-un liceu tehnologic depun un efort mare în acest sens, caută în diferite surse sau apelează la universități. Împreună cu profesori de specialitate, am reușit să aducem în biblioteca școlii cărți de specialitate necesare în procesul de educație: de la cărți de medicină veterinară, până la cele de agronomie și mecanică.”


Directorul Anului Pentru Inovare 2023 a reclădit școala, cărămidă cu cărămidă, și a produs o transformare de mentalitate în rândul elevilor, profesorilor și comunității locale din care face parte: „Am schimbat imaginea pe care tinerii o aveau despre ce înseamnă să înveți într-un liceu agricol. Am mers cu elevii în vizită la universități – în Cluj, București. Am făcut cercetare. Am invitat foști absolvenți, actuali antreprenori, să le vorbească despre cum i-a ajutat experiența într-un liceu tehnologic în cariera actuală.”

GALA PREMIILOR PENTRU DIRECTORII ANULUI, VĂZUTĂ PRIN OCHII LUI VASILE BENEDEK

Vasile Benedek recunoaște că nu auzise de Gala Premiilor pentru Directorii Anului, până să fie recomandat de mai mulți părinți care îl considerau demn de această distincție: „Nu auzisem de AVE. Ca absolvent de filosofie, confundam acronimul cu formula de salut din latină (n.red. râde). Am devenit și mai curios când am fost contactat de echipa responsabilă de Gală. M-am simțit un om valoros și recunoscător. Aprecierea venită din partea lor și a comunității mele școlare m-a motivat să mă mobilizez: am analizat formularul de înscriere.”

Etapa „formularul de înscriere”

Experiența lui Vasile Benedek din etapa de înscriere a continuat la fel de firesc și natural ca prima sa reacție: cea din momentul când a aflat că Asociația pentru Valori în Educație nu are, de fapt, nicio legătură cu formula de salut din latină.


„M-am uitat pe prima parte a formularului. Nu mi s-a părut greu. Am început să descriu realitatea școlii noastre, inspirat de poveștile directorilor câștigători din anii trecuți. Am spus povestea noastră așa cum este: fără artificii și lucruri pompoase. A fost totul organic. M-am bucurat să văd că, în etapele următoare ale evenimentului, felul sincer în care am expus realitatea a fost apreciat. Am căpătat și mai multă încredere.”


Etapa „jurizarea”, o adevărată sărbătoare

Cu franchețe și candoare, Vasile Benedek povestește despre experiența interviului desfășurat în București: „Am fost invitat la București pentru jurizare. Am fost primit de o echipă extraordinară, de un juriu extraordinar. Nu știam cine sunt jurații – așadar, am fost foarte natural. M-am bucurat că și ei au fost la fel de naturali. Interviul s-a simțit ca o sărbătoare foarte vie, cu multă energie pozitivă. Mi-au plăcut întrebările bine documentate, foarte logice, raționale, adresate profesionist. Întrebările primite m-au făcut să simt că ceea ce facem în comunitatea noastră școlară are greutate.”

CE S-A SCHIMBAT ÎN VIAȚA LICEULUI TEHNOLOGIC „IOAN OSSIAN” DIN SĂLAJ, DUPĂ GALA DIN 2023?


Sau, mai autentic spus, după evenimentul resimțit ca o Gală Oscar de Directorul Anului Pentru Inovare, după cum îl numește chiar el:

  • Liceul s-a bucurat de vizibilitate la nivel național și are un cuvânt de spus inclusiv în ce privește adoptarea unor noi măsuri și politici referitoare la învățământul agricol
    „Imediat după Gală, am primit felicitări din partea Parlamentului României, unde am fost invitat să țin un discurs. Respectul din partea autorităților și instituțiilor statului există și acum, la aproape un an de la câștigarea distincției de Directorul Anului Pentru Inovare.”
  • Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”, alături de alte licee agricole din țară (Botoșani, Bistrița etc.), a format un pol de dezvoltare educațională și mai puternic, în urma vizibilității din cadrul Galei 2023 și a colaborării cu Fundația Civitas.
  • Companiile au avut încredere că în Școala Gimnazială „Traian” se produce cu adevărat ceva transformator, pentru binele copiilor, și au început astfel să doneze.
  • A fost organizată Ziua Porților Deschise, eveniment popularizat cu implicarea liceenilor.
    Au participat elevi de clasa a opta, care s-au înscris în diverse ateliere și au savurat, timp de câteva ore, experiența de a învăța într-un liceu tehnologic care împletește tradiția, valorile și inovația. Acest gen de evenimente contribuie la schimbarea în bine a percepției asupra procesului de învățare într-un liceu agricol și atrage tinerii cu potențial către meserii de bază pentru o societate și o țară sănătoase.
  • Delegat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Vasile Benedek a reprezentat România la Paris, în cadrul unui schimb de experiență și de învățare. O parte din premiul de 3500 de euro din cadrul Galei a fost investită în această direcție și a susținut schimbarea educației la nivel național
    „Premiul câștigat la Gală a adus plus-valoare națională. Pe de-o parte, am fost invitat în delegație, datorită vizibilității aduse de AVE. Pe de altă parte, am investit premiul în participarea la această delegație importantă, unde am avut discuții valoroase cu oficialitățile din Paris, am văzut ce legislație au, precum și exemple de ferme și antreprenori din domeniul agricol. În cele din urmă, m-am întors acasă, în România, cu idei și perspective de propuneri legislative și reforme în învățământ. Astfel, experiența din cadrul Galei a facilitat o schimbare la un nivel mult mai mare, nu doar la nivelul liceului pe care îl conduc.”
  • Școala a devenit o sursă de inspirație pentru instituții de învățământ din alte țări
    „Am fost în Atena, printr-un proiect Erasmus+. În Grecia am prezentat liceul prin filmul realizat de AVE și am inspirat astfel mai mulți colegi. Oamenii de acolo au fost impresionați.”

MESAJUL LUI VASILE BENEDEK PENTRU ALȚI DIRECTORI
CARE INOVEAZĂ ȘCOLI

Nu sunt singurul director care generează schimbări în școala sa. Important este ca fiecare director să-și adune comunitatea și să dea mai departe, prin intermediul unui eveniment ca Gala Premiilor pentru Directorii Anului, valori în educație și valori de viață. Schimbarea are la bază o mentalitate inovativă – atât individuală, cât și colectivă.

Vasile Benedek

Pentru că Gala Premiilor pentru Directorii Anului este mai mult decât un eveniment de premiere a directorilor de școală din România – changemakeri curajoși și lideri care inspiră și acționează. Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment prin care noi, oamenii din echipa AVE, facem vizibile schimbările pozitive produse de directori în școlile pe care le conduc și le amplificăm dincolo de spațiul imediat al școlii. Credem că se poate și altfel. Poveștile și rezultatele directorilor de școală înscriși an de an demonstrează că se poate și altfel.

 

Interviu cu Cătălin Condrea

Interviu cu Cătălin Condrea

Liceului Special „Moldova” Târgu Frumos

Cătălin Condrea, Directorul Anului 2021 pentru Inovare, a creat un nou sistem de evaluare în școală și a implementat un proces de consiliere pentru părinții copiilor cu dizabilități.

Interviu cu Marian Anghel

Interviu cu Marian Anghel

Liceul Teoretic „Petre Pandrea”, Balș

Marian Anghel a reușit să schimbe mentalități și să transforme liceul pe care el însuși l-a urmat, transformându-l într-o veritabilă Școală Europeană.

Interviu cu Claudia Ionescu

Interviu cu Claudia Ionescu

Școala Gimnazială Nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”, Pucioasa

Claudia Ionescu, Directorul Anului 2018, a gestionat situația de criză din pandemie găsind metode inovative pentru elevi și profesori.

Interviu cu Cristina Hadâmbu

Interviu cu Cristina Hadâmbu

Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”, Ditrău

Cristina Hadâmbu crede din toată inima că „nu există copii buni și copii mai puțini buni, ci copii cu aptitudini și înzestrări diferite. Fiecare copil are rolul și locul său în viață, iar misiunea noastră este să-i ghidăm să-și găsească propriul drum.”

Interviu cu Georgiana-Livia Antoci

Interviu cu Georgiana-Livia Antoci

Director la Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Iași

Georgiana-Livia Antoci, Directorul Anului pentru Egalitate de Șanse 2022, a luptat cu prejudecățile și etichetele din comunitatea școlară și locală, aducând împreună elevi romi, ucraineni, moldoveni și români.

Interviu cu Simona Elena Voinescu

Interviu cu Simona Elena Voinescu

Director la Școala Gimnazială Popricani din Iași

Simona Elena Voinescu, Directorul Anului pentru Antreprenoriat 2022, a digitalizat întreaga școală, a crescut rata de promovabilitate la Evaluarea Națională la 93,3% în anul școlar 2021-2022 și a achiziționat echipamente IT în valoare de peste 437.000 de lei, prin proiectul de tip POC.

Interviu cu Rosemarie Delia Cocoană

Interviu cu Rosemarie Delia Cocoană

Director la Școala Gimnazială Eșelnița

Rosemarie Delia Cocoană, Directorul Anului pentru Egalitate de șanse 2023, a redus cu 25% numărul elevilor corigenți și repetenți.

Interviu cu Diana Brătucu

Interviu cu Diana Brătucu

Director la Școala Gimnazială „Traian”, Craiova

Diana Brătucu, Directorul Anului Pentru Antreprenoriat 2023, a creat în Craiova o comunitate școlară unde încrederea și siguranța emoțională sunt normalitatea.

Interviu cu Raluca Mariana Cozma

Interviu cu Raluca Mariana Cozma

Director la Școala gimnazială “Ion Ghica”, Iași

Raluca Mariana Cozma, Directorul Anului 2023, a reușit să crească promovabilitatea la Evaluarea Națională la 94% în 2023 de la 78% în 2021.